koeshin.jpg
Pescar ionian, gladiator noxian, seneșal demacian… Xin Zhao a fost un simbol al loialității și determinării, indiferent unde l-au purtat vânturile destinului. Însă, acum că aceleași vânturi l-au adus înapoi acasă, cea mai mare provocare a sa abia urmează.

Alătură-te Seneșalului Demaciei într-o aventură cu derulare laterală cum n-a mai întâlnit niciodată, în minijocul Bătălia pentru Koeshin din League of Legends!

Program

Început – 16 iulie 2025 // 22:00 ora României
Sfârșit – 09 august 2025 // 9:59 ora României*

*Zilele și orele se pot schimba. Verifică întotdeauna programul din joc pentru cele mai precise informații

Ecranul de titlu

Călătoria ta începe în momentul în care deschizi ecranul de titlu.

Modul Poveste

Modul principal de joc al lui Koeshin, plin de evenimente narative și scene cinematice. 

Completarea modului Poveste nu doar că îți aduce recompensele iconița Xin Zhao și iconița înflorire ADC , dar îți deschide și Curtea, astfel încât să poți construi relații cu unele dintre spiritele din Ionia.

Modul Arcade

Doar acțiune, fără discuții. Modul Arcade oferă același gameplay ca și modul Poveste, dar fără evenimente narative sau scene cinematice. Este modalitatea perfectă de a-ți testa măiestria cu un speed run, de a atinge cel mai mare scor imaginabil sau de a construi prietenii reale cu co-op local.

Co-op local

Invită un prieten să lupte literalmente alături de tine în co-op local pentru 2 jucători, disponibil doar pentru modul Arcade.

Prietenul tău poate intra în joc oricând funcția tag (schimb) este în afara perioadei de reactivare, preluând instant controlul asupra lui Yunara pentru a te ajuta să aplici niște lovituri echilibrate asupra inamicilor tăi. Tu vei continua să joci pe tastatură, în timp ce prietenul tău va contribui folosind un controller. Jucând în co-op va dezactiva și funcția tag (schimb), deoarece aliatul tău este practic permanent activ.

Odată ce sunteți amândoi în joc, lucrurile funcționează puțin diferit:

  • Funcția tag (schimb) este dezactivată. Yunara e deja acolo, prietene.
  • Amândoi împărțiți și contribuiți la același contor de stil.
  • Amândoi împărțiți încărcarea abilității spiritului și oricare dintre voi o poate folosi când este disponibilă.
  • Dacă unul dintre voi este eliminat, vei avea un timp de reactivare scurt înainte să te poți alătura din nou luptei.
  • Dacă amândoi sunteți eliminați în același timp, jocul s-a terminat.
  • Fiecare dintre voi câștigă scoruri separate pentru etape, dar în final contribuiți la un singur scor final și o notă comună. 

Dacă partenerul tău trebuie să plece în mijlocul unui meci, nu-ți face griji, doar pune pauză jocului și apasă butonul Elimină J2 pentru a reveni la jocul solo.

Legende locale

Această funcție folosește magie neagră necunoscută de vrăjitorii noștri web, motiv pentru care modul co-op este disponibil doar pentru jocul local. Co-op online nu este compatibil.

Intră în Curte

Deși lupta este în centrul gameplay-ului din Bătălia pentru Koeshin ("bătălie" este chiar acolo în titlu, la urma urmei), sistemul Legătura spiritului din Curte este sufletul progresiei sale meta. Odată ce ai câștigat niște petale și ai completat modul Poveste, vizitează Curtea pentru a oferi petalele tale spiritelor, îmbunătățindu-ți astfel relația și câștigând recompense. Mai multe detalii despre acest sistem pot fi găsite spre sfârșitul acestui articol.

Salvarea progresului & Selectarea etapei

Progresul tău va fi salvat automat de fiecare dată când completezi o etapă, permițându-ți să revii și să continui exact de unde ai rămas, oricând dorești. Poți, de asemenea, să selectezi orice etape pe care le-ai completat pentru a începe de acolo, dar ține cont că acest lucru îți va suprascrie salvarea ta actuală.

Gameplay

Traversează Primele Pământuri cu Xin Zhao și Yunara în primul beat 'em up cu derulare laterală din League.

Comenzi

Tastatura ta deține comenzile pentru a juca Koeshin:

ComandăTastatură
SusW
JosS
StângaA
DreaptaD
SariBara de spațiu
AtacăJ
SpecialăK
TagE
Abilitatea spirituluiL

Poți ajusta comenzile tastaturii în meniul Opțiuni, dar comenzile pentru controller în modul co-op nu pot fi schimbate.

Puncte de stil

Să-ți elimini inamicii e grozav și toate cele, dar să o faci cu stil e cea mai bună metodă de a-ți crește daunele și de a-ți îmbunătăți scorul.

Câștigarea punctelor pentru stil

Câștigi puncte pentru stil luptând cu… ei bine, stil. Toate acțiunile următoare te vor ajuta să acumulezi puncte de stil:

  • Atacuri reușite (cantitatea câștigată este echivalentă cu daunele provocate)
  • Atacuri aeriene (cantitate fixă per atac)
  • Inamici care ricoșează de pe pereți (cantitate fixă per ricoșeu)
  • Schimbă (tag) cu partenerul tău (sumă fixă per schimb)

Pe lângă sfaturile de mai sus, e important să variezi mișcările. Dacă efectuezi același atac în ultimele tale opt mișcări, acel atac va câștiga cu 50% mai puține puncte de stil pentru fiecare repetare. Dacă vrei cu adevărat să-ți impresionezi inamicii, schimbă-ți tacticile și păstrează-ți combinațiile proaspete. 

Pierdere puncte de stil

Punctele de stil pot fi pierdute în două moduri:

  • Nu ataci pentru o vreme (pierdere treptată)
  • Ești lovit(ă) de inamici (se pierde instantaneu un procent din calificativul de stil actual) 

Punctele de stil se pierd mai rapid la calificativele de stil mai înalte, așa că menține-ți combinațiile în viață prin luptă constantă și evită să primești daune pentru a obține cele mai bune recompense. 

Odată ce contorul de stil ajunge la zero la calificativul actual, începe să clipească. Trei secunde mai târziu, contorul de stil dispare, împreună cu toate buff-urile sale.

Calificativul de stil și buff-urile

Calificativul tău de stil crește când depășești anumite praguri de puncte pentru stil. Odată ce ajungi la C sau mai sus, vei primi buff-uri speciale pentru a îmbunătăți daunele și scorul tău.

Poziție în clasament Prag Pierdere Scor etapă bonus Multiplicator de daune
E 010/s0x1x
D 10015/s0x1x
C 25020/s0,2x1,1x
B 45030/s0,4x1,2x
A 70040/s0,6x1,3x
S 1.00055/s0,8x1,4x
S+ 1.35070/s1x1,5x

Abilitățile spiritului

La S+, vei observa cum floarea din spatele calificativului tău de stil începe să se deschidă. Fă-o să înflorească pentru a câștiga o încărcare pentru abilitatea spiritului, împuternicindu-te să dezlănțui o abilitate a spiritului. Această abilitate rămâne disponibilă până decizi să o folosești, dar ține cont că acest lucru îți va reduce imediat calificativul de stil la 0. O asemenea putere nu vine fără un preț!

Folosește-ți abilitatea spiritului pentru a invoca un spirit aleatoriu, care își va executa apoi abilitatea semnătură. Aceste abilități sunt mișcări finale puternice care pot schimba soarta bătăliei.

Karma – Lumină spirituală

  • Karma lansează un fulger din cer în fața ta, provocând daune tuturor inamicilor din apropiere și aruncându-i în aer.

Kayle – Judecata Divină

  • Kayle îți oferă un scut de invulnerabilitate pentru o scurtă perioadă de timp, care provoacă daune tuturor inamicilor din apropiere când expiră.

Irelia – Atac fulgerător

  • Irelia se aruncă prin toți inamicii de pe ecran, aruncându-i în aer și înghețându-i pentru o scurtă perioadă, înainte de a-i împinge înapoi.

Zed – Umbre vii + Steaua ninja (W / Q)

  • Zed creează mai multe umbre pe ecran, aruncând stele ninja în direcția atacurilor tale.

Obiecte

Fii atent(ă) la diverse obiecte consumabile pe măsură ce călătorești prin lume. Pot apărea când faci mai multe eliminări, dar uneori se găsesc și ca parte a unei etape.

ObiectEfect
OnigiriReface 100 de puncte de viață
(+50 scor dacă viața este la maxim)
DangoReface 200 de puncte de viață
(+100 scor dacă viața este la maxim)
TeaReface 400 spirit
(+50 scor când spiritul este la maxim)
SakeReface 800 spirit
(+100 scor dacă spiritul este la maxim)

Obține un scor mare

Nu te limita doar la a-ți învinge inamicii, demoralizează-i complet cu un scor uriaș. Citește în continuare pentru a afla cum să obții scor maxim.

  • Scor daune – 1 punct de scor pentru fiecare daună cauzată. (Daunele suplimentare (overkill) nu sunt incluse)
  • Bonus de stil – Când contorul de stil expiră la anumite niveluri, primești puncte de scor bazate pe daunele totale cauzate în timp ce contorul tău era activ.
  • Bonus de timp – Cu cât termini mai repede o etapă, cu atât mai multe puncte de scor poți câștiga (6 puncte pentru fiecare secundă rămasă până la un timp țintă specificat). Reține că vei câștiga puncte doar pentru finalizarea rapidă a unei etape – nu există penalizări pentru un ritm mai lent.
  • Bonus de viață – Viața rămasă a echipei tale la sfârșitul unei etape este transformată în puncte de scor.
  • Bonus pentru completare fără a muri – Completează o etapă fără să mori pentru a câștiga un număr fix de puncte de scor.
  • Etapa perfectă – Completează etapa fără a primi niciun fel de daune pentru a obține un multiplicator bonus la scorul total al etapei.
  • Bonus pentru colectarea obiectelor – Adună obiecte când viața sau spiritul tău sunt deja pline pentru a câștiga puncte de scor în schimb. (50/100 puncte pentru obiecte mici/mari)

Curtea

Lupta cu inamicii e grozavă, dar ce zici de a construi prietenii... sau mai mult?

Bătălia pentru Koeshin include un meta-joc Legătura spiritului, care funcționează cam așa: joacă League pentru a câștiga puncte (cu bonusuri dacă echipezi skin-uri Mugurii spiritelor sau joci ca Xin Zhao sau Yunara), îndeplinește misiuni pentru a obține petale, apoi oferă acele petale spiritelor pentru a-ți construi relația cu ele și a debloca recompense precum BXP (XP pentru permisul de luptă) și animații.

Campioni și relații

Patru spirite de campioni te așteaptă în Curtea Koeshin. Fiecare spirit începe la nivelul D din Legătura spiritului, dar poate fi îmbunătățit la C > B > A > S > S+ prin oferirea unei petale pentru fiecare nivel.

Obținerea petalelor

Dacă cumperi un permis de luptă, primești 3 petale imediat. 

Pentru restul, însă (sau dacă îți câștigi toate petalele în mod tradițional), ai nevoie de puncte. 

Primești 1 punct pentru fiecare minut jucat în orice mod de joc creat prin sistemul de alcătuire a echipelor (inclusiv Co-Op VS AI, ARAM etc.), dar poți accelera progresul cu adevărat cufundându-te în experiența Mugurii spiritelor:

  • Joacă cu Xin Zhao sau Yunara pentru a obține +30% puncte.
  • Echipează orice skin Mugurii spiritelor pentru a obține +30% puncte.
  • Echipează un skin Mugurii spiritelor 2025 pentru a obține +100% puncte.

Ține minte că aceste bonusuri nu se cumulează, deci creșterea maximă pe care o poți obține este de 100%.

Ai nevoie de 15 puncte pentru a câștiga prima ta petală

A doua, însă, necesită 125 de puncte, iar fiecare după aceasta costă, în general, cu 5 puncte mai mult decât precedenta (130 de puncte pentru a 3-a petală, 135 pentru a 4-a etc.), deși există câteva niveluri unde numărul de puncte necesare nu crește.

Niveluri și recompense pentru Legătura spiritului

Deși începi să câștigi petale imediat, nu le poți oferi spiritelor până nu completezi modul Poveste.

Odată ce ai făcut asta, poți oferi petale spiritelor pentru a-ți construi relațiile, deblocând recompense și fragmente narative:

Nivel Legătura spirituluiPetale necesareRecompensă
D la C1100 BXP (XP pentru permisul de luptă)
C la B1100 BXP (XP pentru permisul de luptă)
B la A1100 BXP (XP pentru permisul de luptă)
A la S1100 BXP (XP pentru permisul de luptă)
S la S+1Animație specială pentru acel spirit

Progresul din Legătura spiritului este unic pentru fiecare spirit, așa că vei avea nevoie de 20 de petale în total pentru a le aduce pe toate la S+.