Mai multe

Aplicația mobilă League Friends

Picture of Horse
A fost util acest articol?
6 din 17 au considerat acest conținut util
Prezentare generalăține-ți prietenii aproape Elemente de bazăsă-i dăm drumul Elemente avansatesfaturi și trucuri profesioniste AsistențăDepanare și ajutor


La ce servește această aplicație?

Prin această aplicație de chat poți să stai de vorbă cu prietenii tăi din League! Îți permite să faci cam de toate, în afară de a accepta invitații de joc.


Cât mă costă?

Nimic, e complet gratuită :)



De unde pot descărca aplicația?

Poți descărca aplicația de pe Google Play (pentru Android) sau din App Store (pentru iOS). Caută aplicația League Friends în oricare dintre aceste magazine, descarc-o și poți să o folosești imediat.


Cum trimit un mesaj?

  • Atinge semnul ''+'' din partea centrală de jos a ecranului.

  • Selectează iconița de mesaj.

  • Selectează prietenul cu care vrei să stai de vorbă și scrie-i!

După ce îi trimiți prietenului tău un mesaj, poți folosi fila ''Mesaje'' pentru a trimite și alte mesaje.


Cum trimit o cerere de prietenie?

  • Atinge semnul ''+'' din partea centrală de jos a ecranului.

  • Atinge simbolul de persoană.

  • Scrie numele de invocator pe care vrei să-l adaugi.

Asigură-te că ai scris corect!


Cum blochez pe cineva?

  • Deschide lista de prieteni.

  • Atinge numele invocatorului pe care vrei să-l blochezi.

  • Atinge meniul din colțul din dreapta sus și selectează ''Blocare''.

Invocatorul respectiv nu va putea să-ți trimită mesaje sau cereri de prietenie până nu-l deblochezi.


M-am răzgândit! Cum deblochez pe cineva?

Deocamdată poți debloca o persoană doar din clientul desktop. S-ar putea să adăugăm această funcționalitate în cadrul unei actualizări viitoare a aplicației.


Cum procedez dacă nu vreau să vorbesc cu nimeni pe moment?

Poți să dezactivezi sunetul din chat în felul următor:

  • Atinge ''Mai multe opțiuni'' în dreapta sus.

  • Atinge ''Mod silențios''.

În modul silențios toate notificările, sunetele și vibrațiile din acea conversație sunt dezactivate. Asta nu îl va împiedica pe prietenul tău să dea în tastatură până îl dor degetele și să-ți trimită mesaje insistente de genul ''Joci bă??'', dar tu nu le vei vedea și nici nu le vei auzi :)

Pentru a reactiva sunetul din chat, atinge lung bara chat-ului din fila ''Mesaje'' sau urmează instrucțiunile de mai sus.


Cum îmi pot schimba statusul?

  • Atinge-ți numele în partea de sus a ecranului pentru a-ți deschide profilul.

  • Atinge opțiunea ''Setează statusul în chat'' din centrul ecranului.


Cum pot vizualiza mini profilul unui prieten?

Simplu. Atinge numele prietenului în lista de prieteni.

Poți, de asemenea, să atingi numele prietenului în fereastra de chat!


La ce servesc opțiunile din meniul ''Setări''?

    • Chat și prieteni

      • Ascunde prietenii care nu sunt conectați: Ascunde prietenii din lista de prieteni care nu sunt conectați.

      • Activează filtrul de limbaj: Elimină majoritatea cuvintelor nepotrivite.

      • Activează avertizările referitoare la linkuri: Vei primi o avertizare când dai clic pe un link.

    • Notificări și sunete

      • Activează sau dezactivează notificările: Această opțiune îți dă de știre când primești mesaje de la prietenii tăi.

      • Amână notificările: Această opțiune îți permite să dezactivezi notificările pentru un interval scurt de timp.

      • Activează sunetele: Prin această opțiune activezi sunetele.

    • Erori și feedback

      • Ceva nu funcționează: Această opțiune îți permite să raportezi eventualele erori din aplicație.

      • Feedback: Spune-ne opinia ta despre aplicație și trimite-ne eventualele sugestii! Le vom citi cu siguranță, chiar dacă nu-ți vom putea răspunde direct!

    • Limba: Folosește această opțiune pentru a seta limba dorită. Limba implicită va fi cea setată pe telefon.

    • Confidențialitate: Chestiuni legale - sunt disponibile aici Politica noastră de confidențialitate și Condițiile de utilizare.

    • Deconectare: Această opțiune îți permite să te deconectezi din aplicația de pe telefonul tău. Cât timp ești deconectat nu primești notificări.

Observație: Vei apărea ca fiind ''Conectat'' până când un prieten încearcă să-ți trimită un mesaj sau timp de o săptămână, dacă nu ai activitate.


Pot să folosesc aplicația dacă am restricții de chat?

Restricțiile de chat se aplică doar conversațiilor tale din joc. Vei putea folosi normal aplicația pentru a vorbi cu prietenii tăi.



Îmi puteți oferi sfaturi sau trucuri interesante legate de aplicație?

  • Se pot da unele comenzi rapide din meniuri cu atingere lungă plasate peste tot în aplicație — de pildă, poți dezactiva sunetul, poți muta un prieten sau poți șterge istoricul chat-ului, în caz că vrei să ascunzi în grabă link-uri spre poze cu simpaticul Teemo.

  • Dacă ai o listă lungă de prieteni, o poți derula pentru a vedea un meniu de filtrare ascuns. Acolo poți să cauți printre numele de invocatori sau însemnările despre prieteni!

  • Poți vedea marcajul temporal atingând bula unui mesaj.


Pot să fiu conectat în același timp în League Friends și în clientul League of Legends?

Normal.


Care este statusul meu când sunt conectat în League Friends?

  • Dacă ești deconectat în client, vei apărea ca ''Mobil'', cu iconița de telefon lângă profilul tău.

  • Dacă ești plecat timp de 30 de minute în client și te conectezi în aplicație, statusul tău va fi schimbat din ''Plecat'' în ''Mobil''.

  • Dacă nu folosești aplicația un timp îndelungat, vei apărea ca fiind ''Deconectat''.


Pot să apar cu statusul ''Plecat'' cât timp sunt conectat în League Friends?

Da, dar numai dacă setezi statusul ''Plecat'' în client.


Există un mod ''Invizibil''/mod ''Apari cu statusul deconectat''?

Nu :(


Pot să intru în camere de chat în grup?

Nu, dar poți discuta cu persoane din cluburile din care faci parte!


Cât de des se actualizează rangul în mini-profil?

Rangul nu se actualizează imediat - poate să apară o întârziere.


Ce limbi acceptă aplicația?

League Friends acceptă toate limbile care sunt în prezent disponibile în client.


În ce regiuni pot să folosesc aplicația?

Poți folosi aplicația în următoarele regiuni: America de Nord, Europa de Vest, Europa de Nord și Est, Oceania, America Latină de Nord, America Latină de Sud, Brazilia, Turcia, Rusia, Coreea și Japonia.

Observație: La lansare aplicația va fi operațională succesiv în aceste regiuni, așa că ai răbdare!


Pot să vorbesc cu persoane care joacă în alte regiuni?

Asta nu este posibil, din păcate :( La fel ca în cazul clientului, serviciul de chat este segmentat și nu vei putea vorbi decât cu persoane care se află în regiunea ta.


Aplicația are un istoric al conversațiilor?

Poți accesa până la 100 de mesaje per conversație, care expiră după 10 zile.


M-am deconectat și am dezinstalat aplicația, dar statusul meu este în continuare ''Mobil''. Ce se întâmplă?

Statusul se corectează automat când un prieten încearcă să-ți trimită un mesaj sau după o săptămână fără activitate.


De ce este funcționalitatea aplicației mai limitată decât cea a clientului?

Aceasta nu este versiunea finală! Intenționăm să dezvoltăm League Friends în timp. Aplicația va fi actualizată periodic, pentru a îmbunătăți experiența League Friends. Dacă vrei neapărat să vezi ceva în aplicație, te rugăm să ne spui aici.



Ajutor de la comunitate și asistență

  • Discută cu comunitatea despre aplicație aici.

  • Poți să raportezi erorile direct din aplicație, prin opțiunea ''Ajutor și Asistență'' din meniul ''Setări''.


Care sunt telefoanele și sistemele de operare acceptate?

iOS 8.3 sau mai recent și Android 4.1.1 sau mai recent (API 16). Telefoanele Blackberry și cele cu Windows nu sunt acceptate deocamdată.


Aplicația pare să se încarce lent, iar chat-ul funcționează sacadat. Ce pot să fac?

Funcționarea aplicației depinde în mare măsură de conexiunea ta la internet. Te rugăm să verifici dacă telefonul tău nu este în modul avion și, dacă este posibil, mergi într-o zonă cu semnal mai bun. Dacă problemele cu conexiunea persistă și în condiții de semnal bun, te rugăm să trimiți un raport de eroare din aplicație, prin opțiunea ''Ajutor și Asistență'' din meniul ''Setări''.


Aplicația nu funcționează/se blochează. Ce trebuie să fac?

Te rugăm să raportezi blocarea aici. Încearcă să forțezi ieșirea din aplicație, selectând aplicațiile care rulează la momentul respectiv și închizând League Friends.


Limba implicită a aplicației îmi este necunoscută!

Android: Atinge meniul din colțul din dreapta sus, în lista de prieteni sau în fila Mesaje. Atinge a treia opțiune, atinge Limba și selectează o nouă limbă.

iOS: La setările iOS, navighează la General, apoi la Limbă & Regiune.


Am o versiune beta și una live pe telefon? Pe care să o folosesc?

Cele mai noi (și mai tari!) actualizări vor apărea mai întâi în versiunea beta, ca întotdeauna. Totuși, versiunea beta este mai instabilă decât cea live și poți să întâlnești în ea mai multe erori sau ciudățenii. Dacă nu te deranjează să aștepți puțin, versiunea live îți va asigura o experiență mai echilibrată .

Nu ar trebui să primești mesaje sau notificări duplicate dacă ai ambele versiuni instalate pe telefon. Dacă totuși primești, dă-ne de știre aici, sau prin funcția de raportare a erorilor din aplicație.


A fost util acest articol?
6 din 17 au considerat acest conținut util