Mai multe

Funcția de descoperire a prietenilor

Isto
A fost util acest articol?
6 din 12 au considerat acest conținut util

Funcția de descoperire a prietenilor

Întrebări frecvente


 

Funcția de descoperire a prietenilor


Haide să-ți găsim niște prieteni!

Prin funcția de descoperire a prietenilor îți poți găsi prietenii de pe Facebook care joacă LoL. Dacă activezi această opţiune, vei începe să primeşti sugestii de prietenii, afişate în josul listei tale de prieteni din LoL. Prietenii sugerați sunt prieteni de-ai tăi de pe Facebook care și-au activat și ei funcția de descoperire a prietenilor și pe care nu i-ai adăugat încă în joc. Pentru a începe, dă clic pe butonul ''Adaugă prieten'' din partea de jos a listei de prieteni, apoi pe butonul ''Începe'' de lângă iconița Facebook și urmează instrucțiunile.


Cum îți va afecta contul de LoL

Singura schimbare este că, din când în când, ți se va sugera să adaugi un nou prieten. Sugestia va apărea în partea de jos a listei de prieteni.


Cum îți va afecta contul de Facebook

În niciun fel. Nicio informație din LoL nu va ajunge la contul tău de Facebook. Am conceput această funcție doar pentru a te ajuta să-ți găsești noi parteneri de joc.



 

Întrebări frecvente


Pot dezactiva funcția de descoperire a prietenilor?

Poți dezactiva funcția de descoperire a prietenilor dând clic pe butonul ''Anulează asocierea'' din fereastra ''Adaugă prieteni'' și urmând apoi instrucțiunile.


Ce informații din contul meu de Facebook vor ajunge la Riot?

Doar lista ta de prieteni, numele şi poza de profil. Nu avem acces la locaţie, adresă sau la oricare alte informaţii personale de pe Facebook.


Pot conecta mai multe conturi de LoL la un singur cont de Facebook?

Poți! Însă nu poți conecta mai multe conturi de Facebook la un singur cont de LoL.


E vreo diferență între cererile de prietenie venite prin funcția de descoperire a prietenilor și cele obișnuite?

Când primești o cerere de prietenie venită prin funcția de descoperire a prietenilor, vei vedea clar că jucătorul respectiv îți este prieten pe Facebook. Odată ce amândoi ați acceptat cererea de prietenie venită prin această funcție, vei vedea și numele real al prietenului tău în listă, ca să-l poți recunoaște mai ușor.

 

Ceilalți îmi vor putea vedea numele real?

Persoanele pe care nu le-ai adăugat ca prieteni pe Facebook nu îți vor vedea informațiile. Poza ta şi numele tău real vor putea fi văzute de alt jucător doar dacă sunt întrunite următoarele patru criterii:

  • Jucătorul este prieten cu tine pe Facebook. Asta înseamnă că persoanele necunoscute nu îţi vor vedea niciodată numele real sau fotografia de profil.
  • Jucătorul nu este prieten cu tine în League of Legends.
  • Atât tu, cât şi celălalt jucător aţi aprobat conectarea la Facebook.
  • Nici tu, nici celălalt jucător nu aţi respins recomandarea.

 


A fost util acest articol?
6 din 12 au considerat acest conținut util