Mai multe

Întrebări frecvente despre magazinul PvP.net

Chipteck
A fost util acest articol?
5 din 43 au considerat acest conținut util

Probleme privind magazinul

Cumpărarea de RP

Cumpărarea de conţinut din magazin


Sesiunile magazinului

Session Expired: There was a problem with your request... (Sesiunea a expirat: A intervenit o problemă la procesarea cererii tale...)

Secţiunea magazin din clientul jocului League of Legends este afectată de setările Internet Explorer. Multe erori comune pentru această parte a clientului pot fi rezolvate prin resetarea setărilor la valorile implicite sau ajustarea setărilor de confidenţialitate, deşi pot fi necesare soluţii mai amănunţite.

Dă clic aici pentru un ghid pas cu pas în vederea rezolvării acestei probleme.


Error: You have encountered an error. Please try again later. (Eroare: A apărut o eroare. Încearcă mai târziu.)

De asemenea, această eroare este declanşată deseori de setările Internet Explorer. Modificarea setărilor de confidenţialitate sau resetarea setărilor la valorile implicite sunt soluţiile uzuale.

Dă clic aici pentru un ghid pas cu pas în vederea rezolvării acestei probleme.


Magazinul apare gol sau negru

Această eroare poate să apară din cauza setărilor Internet Explorer, deşi soluţia este puţin diferită. Un magazin gol sau negru poate fi rezolvat prin activarea TLS 1.0 şi a SSL 3.0 sau prin resetarea setărilor la valorile implicite.

Dă clic aici pentru un ghid pas cu pas în vederea rezolvării acestei probleme.


Cumpărarea de RP

Ce metode de plată sunt disponibile?

Iată o listă cu cele mai frecvente metode de plată pe care le utilizăm:

  • Carduri PaySafe
  • SMS-uri de pe telefonul mobil
  • Carduri preplătite cu Riot Points
  • Transferuri bancare
  • Operaţiuni bancare în timp real
  • Direct Debit
  • OpenBucks

De asemenea, oferim alte metode de plată, specifice regiunii.


De ce magazinul îmi respinge codul cardului preplătit de RP?

Momentan, cardurile cu RP sunt disponibile doar pentru platformele din America de Nord, Oceania şi Europa. Cardurile cu RP sunt blocate, astfel încât pot fi utilizate doar în regiunea din care au fost cumpărate; prin urmare, nu vei putea să revendici un card pe alt server.  Singura excepţie o constituie cardurile cumpărate în regiunea Oceania, care pot fi revendicate pe serverul America de Nord, precum şi pe cel din Oceania.

De asemenea, cardurile trebuie activate corect de către comerciant la casa magazinului. Cardurile care nu au fost activate vor fi refuzate automat de către magazinul nostru, atunci când introduci codul. Doar comerciantul poate activa cardurile, deci dacă ai impresia că un card nu a fost activat corect, contactează comerciantul de la care ai cumpărat cardul.

În sfârşit, asigură-te că introduci codul în secţiunea adecvată a magazinului. Dă clic pe fila Purchase RP (Cumpără RP) şi mergi la metoda de plată Prepaid Cards (Carduri preplătite). Atunci când trimiţi codul, asigură-te că nu utilizezi spaţii sau cratime.


De ce nu este o metodă de plată specifică disponibilă în regiunea mea?

În general, dacă o metodă de plată nu este disponibilă într-o anumită regiune, cauza o constituie problemele logistice ale furnizorului plăţii. De exemplu, este posibil ca metoda de plată să nu fie utilizată frecvent în regiunea respectivă, astfel încât susţinerea acesteia special pentru League of Legends nu este viabilă.

Încercăm în permanenţă să punem mai multe metode de plată la dispoziţia jucătorilor noştri.  Oricând adăugăm o metodă de plată la o regiune, ne asigurăm că o anunţăm pe site-ul web al regiunii respective. Aceasta înseamnă că o metodă de plată care este lansată pentru jucătorii de pe platforma Europa de Vest va fi anunţată pe site-ul web League of Legends pentru Europa de Vest, dar nu va fi anunţată în America de Nord.


Cumpărarea de conţinut din magazin

De ce unele dintre skin-urile pe care le pot vedea în fila Campioni sau în timpul etapei de selectare a campionului nu sunt disponibile în magazin?

Acest lucru se întâmplă într-una din următoarele două situaţii. De obicei adăugăm imagini ale skin-urilor următoare în client, înainte ca acestea să fie disponibile, astfel încât poţi vedea un aspect la selectarea campionului, înainte să fie lansat.

Alternativ, s-ar putea ca skin-ul pe care îl cauţi să nu fie disponibil în mod normal, din cauză că este un skin limitat, moştenit sau retras. Uneori, skin-urile sunt lansate pentru o perioadă limitată de timp pe durata unui eveniment (de exemplu, Riven, sabia dragonului, în timpul Revelionului Selenar din 2014) şi apoi devin indisponibile până la o dată ulterioară. Alte skin-uri pot fi indisponibile din cauză că sunt unele dintre skin-urile mai vechi, retrase acum. În sfârşit, există unele skin-uri care nu vor fi disponibile din nou, care au fost câştigate prin promoţii sau recompense ale sezonului (de exemplu, skin-urile victorioase, Riven Campionat).


Am cumpărat Pachetul colecţionarului, dar nu am primit skin-ul pe care-l aşteptam. Unde se află?

Pachetul colecţionarului digital disponibil în magazin include skin-ul Annie gotică. Celălalt pachet permanent din magazin. Pachetul campionilor conţine skin-ul Sivir la vânătoare. Dacă obţii o copie fizică a Pachetului colecţionarului, vei primi un skin Kayle argintie la revendicare.

Skin-urile Alistar negru şi Ryze uman au fost disponibile numai pe bază de precomandă, drept urmare nu mai sunt disponibile.


Dacă cumpăr Pachetul colecţionarului, Pachetul campionilor sau alt pachet, pot primi banii înapoi pentru conţinutul pe care îl deţin deja şi care este inclus în pachet?

Am introdus pachetele cu costuri flexibile din iunie 2013. Dacă deţii deja o parte din conţinutul inclus în pachet, preţul pachetului se va schimba automat. Reţine că toate pachetele au un cost minim.

A fost util acest articol?
5 din 43 au considerat acest conținut util