Mai multe

Cardul de credit

Nancymon
A fost util acest articol?
54 din 206 au considerat acest conținut util

Înainte de a face o achiziție

Ştergerea informaţiilor referitoare la cardul de credit

Întrebări frecvente

Erori comune


Înainte de a face o achiziţie

Pentru a evita eventualele erori care pot să apară, asigură-te că ai parcurs următorii paşi:

  • Asigură-te că există suficiente fonduri pe card.
  • Când introduci informaţiile de facturare în client, asigură-te că toate câmpurile au fost completate corect şi că toate informaţiile introduse corespund celor atribuite cardului tău de credit.
  • În cazul cardurilor cadou pre-plătite, trebuie să te asiguri că acestea au fost înregistrate şi activate în mod corespunzător de către furnizorul cardului.
  • Verifică să nu existe restricții în legătură cu contul asociat cardului.


Ştergerea informaţiilor referitoare la cardul de credit

După efectuarea unei tranzacţii cu cardul de credit, poţi observa că profilul pentru cardul respectiv a fost salvat. Profilurile salvate pentru carduri de credit simplifică cumpărăturile viitoare.

Cu toate acestea, există multe motive pentru care unii jucători ar putea dori să elimine profilurile cu care sunt asociate cardurile lor de credit. Cu toate că informaţiile de facturare sunt stocate în siguranţă separat de serverele noastre de joc, unii jucători doresc un nivel superior de securitate. În plus, pentru cumpărăturile aferente conturilor care sunt accesate de copii, este recomandat să se elimine opţiunea de plată cu cardul pentru a se evita taxările nedorite.

  1. Dă clic pe butonul ''Magazin'' și alege ''Cumpără RP''.
  2. Selectează opțiunea de plată cu card de credit. Alege pachetul de Riot Points pe care vrei să-l achiziţionezi. Nu te teme: nu trebuie să efectuezi nicio achiziție pentru a șterge cardul tău de credit!
  3. Selectează cardul de credit din lista derulantă și apasă pe Delete (Şterge).

    Credit-Card_RO_1.jpg


Întrebări frecvente

Ce tipuri de carduri de credit sunt acceptate?

Discover, Master Card şi Visa sunt acceptate pe toate serverele. American Express este acceptat doar pe serverul pentru America de Nord.


Tranzacţia a eşuat, dar cardul de credit tot a fost debitat!

Cel mai probabil eşti în aşteptarea unei debitări, lucru care se întâmplă de obicei atunci când o tranzacţie eşuează, dar furnizorul tău financiar continuă să reţină temporar fondurile timp de 3-5 zile lucrătoare. Reţine că aceste fonduri nu au ajuns la sistemul nostru de plăţi, aşa că noi nu avem nicio posibilitate de a controla când îţi sunt returnaţi banii. Contactează-ți banca pentru a primi mai multe detalii.

Dacă tranzacţia nu este marcată ca fiind în aşteptare şi crezi că suma respectivă a fost cu totul retrasă din contul tău bancar, trimite-ne un tichet cu următoarele informaţii:

  • Ultimele patru cifre ale numărului cardului de credit:
  • Valoarea fiecărei plăţi pe care o consideri eronată:
  • Data fiecărei plăţi pe care o consideri eronată:
  • Eventualele erori care au apărut la efectuarea tranzacţiei:
  • Dacă limita de creditare a fost sau nu atinsă pentru contul tău:


Pot să-mi rambursez achiziţia prin cardul de credit?

Din păcate, nu putem să rambursăm tranzacțiile monetare, întrucât acestea sunt nerambursabile. În cazul în care soliciţi rambursarea în urma unei activităţi frauduloase, contactează-ne imediat şi vom fi bucuroşi să analizăm problema în amănunt.


S-au efectuat tranzacţii neautorizate cu cardul meu de credit! Ce să fac în acest caz?

Dacă aceste tranzacții frauduloase sunt făcute din contul tău, schimbă-ți imediat parola și monitorizează atent istoricul tranzacțiilor monetare și de conținut prin intermediul magazinului nostru.

Contactează-ne imediat ce depistezi o tranzacţie suspectă care ar putea fi efectuată de pe cardul tău de credit în legătură cu Riot Games. Cu cât ne contactezi mai repede, cu atât mai rapid vom putea să analizăm situația și să prevenim alte pagube. Pentru informaţii suplimentare, citeşte articolul nostru despre ce trebuie să faci în caz de fraudă cu cardul de credit.


Plăţile prin card de credit sunt dezactivate în regiunea mea! Când vor fi activate la loc?

Din păcate, nu putem să oferim o dată exactă privind reactivarea plăţilor prin cardurile de credit. Pentru informații actualizate referitoare la acest subiect, fii cu ochii pe forumurile noastre pentru ultimele anunțuri. Între timp, îţi recomandăm să foloseşti serviciul PayPal pentru a asocia un card de credit şi a achiziţiona Riot Points.


Am un card American Express. Unde este codul meu de securitate?

Aici:


Erori comune

''You have encountered an error. Please try again later.'' (Ai întâmpinat o eroare. Încearcă mai târziu.)

Credit_Card_RO_3.jpeg

Internet Explorer este o dependență a jocului League of Legends. Multe faţete ale jocului League of Legends, inclusiv magazinul şi fereastra de conectare, sunt influenţate de setările tale pentru Internet Explorer. Acest lucru este valabil chiar şi când ai alt browser implicit. Din acest motiv, multe erori des întâlnite în PVP.net a League of Legends pot fi remediate prin revenirea la setările implicite pentru Internet Explorer.

  1. Deschide Internet Explorer.
  2. Navighează la Internet options (Opțiuni internet).

    Credit-Card_RO_4.jpg

    Acestea pot să arate diferit, în funcție de versiunea ta de Internet Explorer.

  3. Navighează la fila Privacy (Confidențialitate).

    Credit-Card_RO_5.jpg

  4. Deplasează glisorul la Medium (Mediu). Dă clic pe Apply (Aplică) pentru a salva setările.

    Credit-Card_RO_6.jpg

  5. Repornește League of Legends.

    OPŢIONAL - Dacă problemele persistă, ţi s-ar putea solicita să readuci Internet Explorer la setările implicite. Treci la paşii 6 şi 7 pentru a face acest lucru.

  6. Selectează fila Advanced (Complex) și dă clic pe butonul Reset (Resetare).

    Credit-Card_RO_7.jpg

  7. Bifează Delete personal settings (Şterge setările personale) și dă clic pe butonul Reset (Resetare) pentru a începe procesul.

    Credit-Card_RO_8.jpg


''We apologize, but our store has encountered an error. Please contact us at http://support.leagueoflegends.com/ for additional support.'' (Ne cerem scuze, dar în magazinul nostru a apărut o eroare. Pentru asistență suplimentară, te rugăm să ne contactezi la http://support.leagueoflegends.com/.)

Această eroare este cauzată în general de informațiile tale de facturare. Verifică următoarele:

  • Număr de card de credit incorect: Dacă numărul introdus pentru cardul de credit este nevalid, sistemul nostru nu va şti ce furnizor de servicii financiare să contacteze în vederea verificării informaţiilor tale. Verifică numerele pe care le-ai introdus şi încearcă să efectuezi o altă tranzacţie. Reţine că acest număr se scrie fără spaţii între cifre.
  • Comunicare eronată între clientul tău de joc şi magazinul nostru: Reporneşte clientul de joc şi încearcă din nou să efectuezi tranzacţia peste 15 minute. Pot fi necesare câteva încercări pentru ca tranzacţia să se finalizeze cu succes.
  • Banca ta întâmpină dificultăţi la finalizarea tranzacţiei cu banca noastră: Dacă bănuieşti că aceasta este problema, contactează banca furnizoare pentru informaţii suplimentare privind soluţionarea problemei. Dacă ai avut mai multe încercări de tranzacţionare, este posibil să fi primit interdicţie temporară la efectuarea altor tranzacţii, din motive de securitate.


"Informațiile privind cardul tău sunt nevalide."

"Te rugăm să confirmi informațiile înainte de a încerca din nou. Dacă problema persistă, contactează-ți furnizorul cardului pentru informații suplimentare."

Această eroare apare atunci când nu reușim să stabilim cu exactitate furnizorul cardului pe care îl folosești după numărul cardului de credit pe care l-ai introdus. Asigură-te că ai introdus numărul cardului tău şi codul de securitate din 3-4 cifre în mod corect, fără spaţii în plus.


"Încercarea ta de plată a fost respinsă de furnizorul cardului tău."

"Contactează-ți furnizorul cardului pentru informații suplimentare."

Există o mulțime de motive pentru care cardul de credit poate fi respins, de la lipsa fondurilor necesare la o adresă incorectă de facturare. Pentru a restrânge posibilităţile, îţi recomandăm să verifici atent următoarele aspecte:

  • Numărul cardului de credit trebuie să fie tastat corect, fără spaţii între cifre.
  • Cardul tău trebuie să accepte plăţi online şi internaţionale.
  • Trebuie să ai suficient credit / suficiente fonduri pentru efectuarea tranzacţiei.
  • Codul de securitate format din 3-4 cifre trebuie introdus corect. Acest cod se află de obicei pe spatele cardului, însă unele carduri, ca de pildă AmEx, au acest cod pe faţa cardului. 
  • Este posibil ca banca ta să îţi fi restricţionat accesul la card, din motive de securitate.

Îţi recomandăm să contactezi banca pentru informaţii suplimentare privind problema ta. Dacă problema persistă, te invităm să efectuezi tranzacţia de pe cardul de credit via PayPal.


"Momentan, ai depășit numărul maxim de încercări."

"Te rugăm să aștepți 24 de ore, apoi să încerci din nou."

Din motive de securitate, am impus o limită asupra numărului de tranzacții care pot fi efectuate într-o singură zi. Reţine că această impunere se aplică atât numărului de folosiri al aceluiaşi card de credit pe mai multe conturi, DAR ŞI asupra numărului de folosiri de pe un singur cont a mai multor carduri.

Dacă îţi este refuzat cardul de credit sau întâmpini o eroare, reporneşte clientul şi verifică de două ori toate informaţiile privind cardul tău de credit înainte de a încerca din nou. Evită să încerci să efectuezi de mai multe ori o tranzacţie, întrucât aceasta poate aduce şi mai multe probleme contului tău din magazin. Așteaptă 24 de ore înainte de inițierea unei alte achiziții. Dacă problema persistă, trimite un tichet la serviciul de asistență pentru jucători și te vom ajuta cu plăcere.

A fost util acest articol?
54 din 206 au considerat acest conținut util